Posted by: Alexandra Oancea | February 1, 2009

Nuantele frumusetii

Începând din timpul facultăţii am început să mă confrunt cu un fenomen destul de ciudat pentru mine. Nu făcusem liceul de artă, aşa că în afară de orele de pregătire de desen, lumea „instruiţilor” în ale artei îmi era destul de străină. Lucrul care m-a mirat fără a avea atunci „voce” de comentat a fost un apetit ciudat pentru urât. Aproape că imi era jenă la început că mie imi plăcea să mă îmbrac altfel decât „cei de la arte” (adică „uniforma” maro). Imi plăceau femeile frumoase şi sincer, dacă ar fi fost după mine nu aş fi făcut studii numai după modele bătrâne, grase sau excesiv de slabe. Dar la un moment dat, sătul de a mai fi „nonconformist ca toată lumea” mi-am asumat tacit propriul apetit pentru frumuseţe. Licenţa am dat-o până la urmă din foto, era despre transfigurare şi miraj – legată de frumuseţea corpului femeii şi semnificaţiile acestuia. Apoi am început să pictez femei, în marea lor majoritate frumoase. Masteratul meu s-a inspirat tot din această temă. Sentimentul de jenă din timpul facultăţii s-a estompat. Am descoperit că în realitate este destul de dificil să poţi reda anumite nuanţe ale frumuseţii unei femei. Privesc adesea la femeile frumoase pe care le cunosc şi îmi dau seama că există incredibil de multe nuanţe ale frumuseţii pe care le exprimă în diferite ipostaze. Sunt nuanţe pe care este realmente aproape imposibil să le surprinzi. Sunt complexe şi adânci, am uneori sentimentul că este nevoie de o inteligenţă şi o adâncime a „privirii” ieşite din comun doar pentru a le observa.

Personajele mai puţin frumoase pe care făceam noi studii erau destul de uşor de redat. Acolo nu era o problemă dacă exagerai puţin, caricaturalul sau dramaticul aduceau un plus de expresie. Dar ia să vezi cănd ai în faţă un portret de o frumuseţe diafană, trăsături fine, penelul trebuie bine controlat şi s-ar putea să revii de multe ori până să reuşeşti să redai ceea ce exprimă personajul. Grija ciudată că „arta nu înseamnă numai femei frumoase” a ajuns atât de sufocantă pentru o grămadă de artişti, încât nu-mi amintesc când am văzut ultima lucrare contemporană în faţa căreia să exclam „ce femeie frumoasă”. Urâţenia a devenit un fel de uniformă. Greutăţile inerente care apar pe parcursul vieţii nu sunt o acoperire suficientă. Una din explicaţiile mele este aparent – paradoxala uniformitate a nonconformiştilor. Iar noi, românii, avem şi un mic trac, adică, dacă francezii nu au deschis încă robinetul la pictat ceva, nu o să facem noi asta, nu?

Tavi Grigoraş

nudity-octavian-grigoras-1

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: